duminică, 7 martie 2010

Vocea voluntarului 5



1. Descrie-te in cateva cuvinte.
Ma numesc Ana-Maria Tragla, am 20 de ani intr.o luna si sunt studenta la Universitatea Al. Ioan Cuza, specializarea Sociologie. Imi place sa fiu activa, asta implicand activitate fizica, dar si spirituala. M-as descrie ca fiind o persoana sociabila, cu spirit de intiativa, ambitioasa si hotarata(cel putin in ultimul timp). Ador copiii si obisnuiesc sa apreciez si sa ma bucur de tot ce ma inconjoara. Rad zgomotos, imi place sa-mi petrec cat mai mult timp in natura, sa fac sport si sa calatoresc. Nu prea imi place sa vorbesc despre mine, prefer sa-i “studiez” pe cei din jurul meu. Fac sport de cate ori apuc si ador muntele; defapt ador natura in general. Sunt o ecologista convinsa si planuiesc sa-mi fac mai mult timp pentru alpinism.

2. De cand esti voluntar in cadrul Fundatiei Bethany?

Activez ca voluntar de la inceputul anului 2010.

3. Ce te-a determinat sa te inscrii ca voluntar?

Am mai fost voluntara la Fundatia de Sprijin Comunitar din Bacau pe perioada liceului si am vrut sa-mi continui activitatile cu copiii; imi face foarte mare placere sa lucrez cu ei.

4. Ce reprezinta voluntariatul pentru tine?
Voluntariatul este modalitatea prin care “artista” din mine iese la suprafata. Este ca o pasiune care te face sa te simti intreg. Suna destul de stufos dar chiar asa simt; probabil pentru ca am inceput de cand eram destul de mica.

5. Care au fost activitatile in care te-ai implicat?

La Bethany nu m-am implicat decat in proiectul de la Bogdanesti.

6. In ce activitati ti-ai dori sa te implici?

Cred ca mi-ar placea in orice activitate se organizeaza: lucrul cu familii, batrani, campanii, organizari evenimente etc.

7. Cum ai descrie relatia ta cu membrii Bethany?
Pana acum nu am avut contact cu prea multi voluntari sau angajati dar in timpul petrecut cu ei(in special angajatii) am acumulat cunostinte care, cu siguranta, imi vor fi de ajutor pe viitor. Este un cadru cald in care oricine s-ar putea integra usor.

8. Crezi ca voluntarii dispun de beneficii de pe urma voluntariatului?
Evident. In primul rand au parte de experienta personala. Sunt situatii si oameni pe care numai activand ca voluntar poti sa le intalnesti; ma refer aici la copiii din casele de copii, familii foarte sarace etc. Apoi intalnesc persoane care fac aceleasi activitati ca si ei, ceea ce e foarte important. Au ocazia sa lucreze umar la umar cu angajati cu experienta si de la care au ce invata. De asemenea, raman cu o adeverinta/ certificat de voluntariat care va cantari la CV.

9. Ce ai schimba/adauga/elimina in activitatea de voluntariat in care ai fost/esti implicat?
Nu-mi trece nimic prin minte.

10. Ce inseamna voluntariatul pentru romani? Cum crezi ca este vazut in Romania?

Mmmm… Cred ca oamenii incep incet incet sa accepte ideea de voluntariat. Desi de multe ori m-am confruntat cu persoane care nu vedeau rostul acestor actiuni, pentru ca oricum nu acopera nevoile oamenilor, sper spre mai bine. In acelasi timp cred ca noi, romanii, mai avem mult pana se ne schimbam multe dintre conceptii; iar pentru asta e nevoie de ani buni.

11. Pe cine ti-ai dori sa vezi implicandu-se in activitati de voluntariat?

Primul om care mi-a venit in minte a fost Indrei Ratiu. Dar el deja se implica in numeroase activitati de voluntariat(daca 10 % din populatia Romaniei, cu potential material, ar fi ca el Romania ar avea alta nuanta, fara sa exagerez). Persoanlitatile care imi trec mie prin minte se implica deja in activitati de voluntariat. Nu stiu, mi-ar placea sa-i vad pe politicieni implicandu-se. Sau pe cei care sustin cu tarie ca lumea are nevoie de voluntari dar nu fac nimic in privinta aceasta.

12. Descrie in cateva cuvinte echipa Bethany.
Echipa Bethany este, cum am specificat si la o intrebare precedenta, un mediu cald si placut in care poti sa lucrezi. Sunt amabili si profesionisti.

13. Cuvant de incheiere.
Pai va doresc o zi frumoasa, o viata excelenta si cat mai multe momente placute alaturi de cei dragi. Sa nu va fie frica sa iubiti, sa plangeti sau sa radeti zgomotos. Aveti grija de voi pentru ca daca voi nu aveti, nimeni nu are. Si in caz ca energia este mai mult decat va este necesara, nu uitati ca sunt copilasi acolo, undeva, carora le-ar folosi o parte din energia voastra. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany