Activitati Bethany - prima parte

Nu de putine ori aruncam o privire pe blog si ma puneam in pielea celor care faceau acelasi lucru... Nu am avut nici o postare in care sa specific sau enumar activitatile actuale ale Fundatiei Bethany, dar...o voi face in cele ce urmeaza.

Vreau doar sa le enumar si eventual, cu ajutorul cititorilor, sa le si categorisesc.
Momentan prima si principala activitate care implica lucrul direct cu beneficiarii, adica cu copiii sunt activitatile saptamanale desfasurate in cadrul spitalului de copii "Sf Maria", in fiecare marti si joi .....in perioada 1 iulie 2010 - 30 iunie 2011.
Aici, in cea mai mare parte a lor (a activitatilor), misiunea este simpla: sa aducem un zambet pe fetele celor mici, sa ii facem sa se simta bine, inclusi in societatea in care, probabil nu au avut ocazia sa intre, avand in vedere mediile sociale din care provin. Interactiunea cu voluntarii care, zic eu, au deja o experienta de viata si o alta viziune cu privire la ceea ce semnifica ea si asta pentru ca fiecare mediu social include povestea si istoria lui...




"A hospital full of opportunities" - asa se numeste proiectul. Un spital plin de oportunitati... Oportunitatea lor, sansa lor este sa fie in doua locuri deodata:
- primul, mediul medical roman, plin de lipsuri si posibilitati de "tratare" altfel decat cea fizica, pentru ca...in momentul in care suferi, fizic, ai nevoie de sustinere sau o tarie emotionala, ai nevoie de ceva care sa te faca sa ridici capul, din cand in cand si sa privesti cu optimism inainte. Nu spun ca odata cu noi a inceput lumea, dar o astfel de actiune saptamanala are menirea si de ce nu, are puterea de a-ti insufla starea de care ai nevoie. Poate uneori este vorba de plictiseala, sau lipsa unei companii deschise...
- al doilea, mediul social. Nu suntem in masura sa punem la dispozitie cele mai sofisticate materii prime sau obiecte sub forma de daruri, care sa ii imbuneze, ci..le oferim ocazia de a petrece o perioada a timpul in compania unor omuleti carora le pasa si vor sa fie alaturi de oameni. Faptul ca unii sunt studenti, masteranzi sau absolventi de stidii superioare, le poate oferi o alta perspectiva asupra lucrurilor, prin simplul fapt ca au un bagaj de cunostinte, inaccesibil lor, pana in acel moment.



Jocurile care se fac, desenele, convorbirile... pur si simplu interactiunea, socializarea cu voluntarii, ii fac pe copii sa se auto-oblige in a cunoaste noutatea, diveristate si caile de relationare, comunicare, cai pe care poate nu au avut posibilitatea sa le descopere.

Invatarea prin invatare este diferita de invatarea prin joaca si mult mai eficienta. Jocul sta la baza dezvoltarii umane, dar cine sa inteleaga asta? Jocul iti da posibilitatea de a te face cunoscut inconstient, te face sa te simti liber si deschis la provocari; jocul este puntea catre cunoasterea necunoscutului! Oare cati dintre noi mai suntem capabili sa ne jucam? Eu recunosc ca uneori mi-e greu sa ma joc si chiar consider, unele "interventii", stupide si copilaresti si asta pentru ca nu sunt suficient de deschis pentru a ma acceepta si dezvolta prin joc (dar fac eforturi :P ).

Inima de copil...

Trecem adesea prin viata, gandindu-ne la uitare, in timp ce uitam sa ne mai gandim la ceea ce conteaza. Este greu de spus ce conteaza, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru....ei toti, dar ceea ce conteaza pentru "persoana MEA" este inimaginabil, din perspectiva realitatii fiecaruia dintre noi!

Fiecare suflu, fiecare miscare, fiecare privire aruncata in zarea albastra, fiecare gand colorat, fiecare zambet mai mult sau mai putin real, toate acestea aduc o alta realitate decat cea pe care o stim, pentru ca fiecare dintre noi suntem unici, prin ceea ce suntem, prin ceea ce am invatat sa fim, dar mai ales prin ceea ce ne dorim a fi!



Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea este jocul;

Tanarul canta: Jocul si intelepciunea mea e iubirea:

Batranul tace: iubirea si jocul meu e intelepciunea!


Mi-am adus aminte, ca undeva, pe peretii liceului unde am invatat, stateau prafuite aceste cuvinte, cuvinte care...mi-au ramas in suflet si m-au facut sa ma intreb daca intrebarile isi au rostul, cuvinte care m-au facut sa ma deschid atat cat trebuie, atunci cand trebuie, in fata persoanei care trebuie. Totusi, nu pot sa nu ma re-re-re-intreb: de ce incetam a mai exista sa fim copii? Nu ca am face-o subit si pentru totdeauna, dar exista in noi teama de a fi ceea ce suntem, prin natura umana:
- ganditori, pentru ca orice actiunea a noastra are la baza o constructie, cu inceput, miez si finalitate;
- producatori de pleceri (pentru noi insine, evident): muzica, dansul, teatrul, sportul sunt "extracte" ale miscarii cognitive, miscari ce au la baza dorinta de a fi, de a exista si de a da sens vietii;

De cele mai multe ori ne refuzam jocul, pentru ca este prea "copilaresc", neserios, deplasat, iar cum am auzit la unii, este imatur! Total gresit!!! Nu este imatur sa te joci, ci sa iti renegi fiinta, nu este imatur sa glumesti, ci sa fii inchistat, iar seriozitatea/maturitatea ar trebui sa existe in tot ceea ce faci, nu sa defineasca ceea ce esti! Jocul este o poarta catre o alta dimensiune ce se inchide si se pierde odata cu trecerea timpul, o poarta care...se micsoreaza, dar nu dispare niciodata! Iubirea este un joc al tanarului, un joc ce creeaza magnitudinea legilor atractiei, este un joc ce stimuleaza intelectul si sa un alt sens simturilor, care pana sa apara ea, nu au fost decat niste mici cochilii marginite de necunoscut si ireal.



Iubirea nu ar trebui sa fie o etapa deplorabila, care din motive necunoscute multora, nu este decat un pas spre neincredere si nestiinta, ci ar trebui sa fie un strop catre deschidere, cunoastere, acceptare(a ta ca persoana,dar si a celor din jur ca...suflete, creatii care sunt la fel ca tine), daruire, altruism, recunostinta! Iubirea este singurul "joc" care ne tine in viata, iar viata este jocul ce functioneaza pe baza de iubire!!!

De ce uitam sa mai fim copii? De ce ignoram acest aspect? Copiii stiu cel mai bine sa se joace, iar pe masura ce timpul trece, jocul devine un aliat stupid pe drumul pe care trebuie sa il parcurgem. Jocul, iubirea si intelepciunea exista in toate etapele de varsta, pe care le parcurgem, exista...dar in diferite masuri, cu proportii diferite, specifice "gradului" de viata, pe care il "primim".
Daca stau bine si imi reamintesc ceea ce a fost si compar cu ceea ce am devenit, imi dau seama ca jocul s-a schimbat, iubirea are o alta dimensiune, iar intelepciunea a prins si ea contur! Nimic nu mai este ce a fost si nici nu va mai fi vreodata, ceea ce...a fost candva si asta ptr ca...grija zilei de maine isi pune amprenta si ne rascoleste simplitatea...

Totusi, de ce uitam sa ne bucuram, dar de triste nici nu se aduce vorba sa uitam? De ce uitam sa simtim ceva placut, pentru cineva, dar de urat si de a fi egoisti nici nu se pune problema sa ne debarasam? De ce preferam sa fim si sa existam doar pentru noi si...sa dam nepasarii si nestiintei pe cei care ne fac (sau care doresc sa ne faca)sa fim oameni intre oameni?
Un copil nu stie sa urasca din proprie initiativa, nu stie sa fie egoist, nu stie sa planga de durere launtrica, nu stie sa dezbine, nu stie sa existe doar pentru el si asta pentru ca inocenta il face sa fie naiv, necunoscator, ne-experimentat in ale trairii centriste!

Un copil iubeste curat, daruieste din inima, este sincer, zambeste cu naturalete!



Eu, pentru mine...

Din cerintele celeste, se strecoara cate-un vis,
Din dorintele pierdute se naste un paradis...
Toate chipurile sterse, isi dau viata reciproc
Si din toate acele patimi, doar luminile se-ntorc!
Totul este-un strop de raza, un suras ametitor,
Toate clipele trecute, se intorc rescrise-n zbor...

Am uitat ce-am fost odata, am uitat sa scriu iubirea,
Nimeni nu m-a invatat ca poate, drumul catre fericire
Este undeva alaturi, in sufletu-mi intortocheat,
Iar stiintele adverse m-au facut de l-am uitat...
Nimeni nu ma poate face, sa incerc sa redvin
O natura fara umbra, un cautator meschin!

Zambetul imi este-alaturi, ma-nconjoara si traieste,
Sufletul imi este raza, ce tot timpul reuseste
Sa ma faca sa-nteleg ca traiesc doar cat exist
Iar nimic nu e mai jalnic, decat sa decad, iar trist!
Eu zambesc pentru ca pot si iubesc, doar e permis...
De ce m-ar face altul sa plutesc spre interzis?

"Fiecare parc are povestea lui"

Eveniment

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Primăria Iaşi au plăcerea de a vă invita sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 13.00, la inaugurarea oficială a parcului din strada Ciurchi (cartierul Tătăraşi), care va fi reamenajat sâmbătă cu ajutorul comunităţii locale.

Reamenajarea parcului a fost finanţată integral prin programul Fiecare parc are povestea lui! desfăşurat de compania de credite de consum Provident Financial România cu sprijinul autorităţilor locale în mai multe oraşe din ţară. Pe lângă finanţarea proiectului, Provident se va implica activ şi în implementarea lui printr-o echipă formată din peste 40 voluntari, atât angajaţi, cât şi agenţi.

Proiectul care a beneficiat de finanţare a fost ales în urma unui vot public la care au participat peste 3.500 de ieşeni. În concurs au fost înscrise trei parcuri, identificate cu ajutorul Primăriei Iaşi. Pentru mai multe informaţii despre acest program şi parcurile înscrise în concurs vă rugăm să vizitaţi http://www.bethany.ro/parc.html.

Vă aşteptăm să fiţi alături de noi la predarea oficială a parcului către comunitatea ieşeană!

timpul...

Ramanad in urma cu postarile evenimentelor, mi-am dat seama ca timpul este o umbra relativa a necunoscutului, iar toate cele, care se preling in viata noastra, trec taras pe langa noi. Timpul este, de cele mai multe ori, folosit drept scuza, in toate actiunile in care trebuia sa intram, dar...nu am avut indeajuns de multa dorinta pentru a o face!



De fiecare data cand cineva spune ca are vrea sa faca multe si nenumarate, ca vrea sa mute muntii din loc, sau sa puna o perdea soarelui, ca acesta sa nu-si depaseasca atributiile, dar nu poate pentru ca...nu are timp. Oare asa sa fie? Unii au timp mai mult, altii au timp mai putin, dar defapt, cu totii avem acelasi timp! Nu este timpul de vina, pentru toate nereusitele noastre, ci proasta organizare a acestuia, multitudinea de activitati in care suntem implicati ne face sa exclamam ca "nu avem timp!" Dar daca stam bine si meditam putin la acest lucru: ce este atat de important, pentru care merita sa ne luptam? Ce primeaza pentru noi? Avem scoala, avem servici,avem o iubita, un iubit, avem familie, avem activitati extracuriculare, dar nu ne ajung acestea (in mintea noastra), asa ca mai cautam ceva, iar dupa o bucata de timp, ne plangem ca acesta ne lipseste...si tocmai de aceea nu vedem lucurile simple de langa noi, care ne fac sa ne simtim cu adevarat impliniti!

Facem un liceu, o facultate, alese de parinti, unii chiar se si angajeaza, fie la o institutie, in care parintii "cunosc" pe cineva sus pus sau se angajeaza chiar la firma parintilor... Dupa o vreme, saracu isi da seama ca tot ceea ce a facut in viata, pana in acest moment, a fost simplul fapt ca nu a reusit sa fie el insusi, ci a fost un sclav al propriei incompetente! Abia atunci omuletul isi da seama ca...nu a facut decat sa treaca ca gasca prin apa si trecand acea apa, nu a ajuns nicaieri... Este trist.

Ce bine ar fi daca timpul nu ar fi fost atat de important. Ce bine ar fi fost ca noi toti sa reusim sa ne deslusim existenta printro pocnitura de deget. De ce sa ne mai complicam sa cautam aceasta scuza, ca nu avem timp? De ce sa nu incercam ca sa nu fim noi sclavul timpului, ci sa fie invers, timpul sa fie scalvul nostru! La un moment dat, se va sfarsi totul, dar...vom avea satisfactia ca timpul nu a trecut fara rost si ca toate cele care s-au intamplat au fost pentru ca...asa ne-am dorit! Am putea sa inghetam timpul in loc, dar...oare asta este ceea ce ne dorim cu adevarat?



Ma uit in jur si vad atatia oameni care fac lucruri pe care nu si-ar dori sa le faca, dar totusi le fac, ma uitam si la rude, la unele, care...de mici au fost setati pe munci fara satisfactii, iar acum, la apusul zilelor ajung sa regrete ca nu au fost in stare sa fie proprii lor stapani, atunci cand trebuia si sa faca ce au simtit, dar nu au avut curaj. E greu sa nu fii tu insuti, e greu sa iti macini zilele sub povara nesimtirii si a neputintei inchipuite, e greu sa nu fii in stare sa iei taurul de coarne, atunci cand este cazul, dar mai greu este sa ajungi la o varsta inaintata si sa iti dai seama ca marea majoritatea a lucrurilor pe care le-ai facut, au fost...pentru ca asa au vrut altii si nu tu!



Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa fii tu insuti, fa-ti timp sa dai un sens vietii tale, fa-ti timp sa te intelegi si sa ii intelegi pe cei din jur, fa-ti timp sa ajuti si sa te ajuti...
FA-TI TIMP SA TRAIESTI FARA REGRETE!!!

Lumea din spatele usilor de otel

Odata inceput proiectul din cadrul Penitenciarului de Maxima Siguranta, Iasi, a inceput si o noua era in sfera activitatilor bethaniste, prin prisma faptului ca aceasta interventie, este prima de acest fel, pentru noi. Pana acum am lucrat cu copii, cu familii defavorizate, chiar si cu batrani, dar niciodata nu am lucrat cu detinutii!

La prima interactiune cu gandul ca...vom patrunde intrun alt mediu, decat cel obisnuit, vom da ochii cu oameni care au facut niste prostii atat de mari, astfel incat singura cale era sa ajunga...la "racoare", ne-a facut sa simtim ceva aparte, ne-a facut sa ne simtim oarecum nelinistiti si in nesiguranta. Pe mine personal m-a facut sa ma gandesc la tot ce e mai rau, la ce mi s-ar putea intampla, ma gandeam la faptul ca acei omuleti ar fi foarte diferiti de noi, devreme ce au ajuns unde au ajuns, ca ar fi...asa cum ii vedeam in filme, adica agresivi, fara respect si fara scrupule!

Prima zi:
Cei trei muschetari, reprezentanti ai Fundatiei Bethany, in persoana mea si a doua colege de proiect, ne-am prezentat la portile imense si albastre ale Penitenciarului si asteptam nerabdatori prima interactiune cu cei din spatele acestor porti...imense si albastre. Sunam sarguinciosi la portile inchisorii si dupa cateva minute de asteptare, se aude o voce groasa si apasata care spune: "Intrati!" Noi neavand ce face, ne supunem indicatiei acelei voci si...trecem primul prag, din cele 3 pe care aveam sa le urmam de fiecare data.

Acesta este...primul contact cu teritoriul celor privati de libertate! La prima vedere este afisat precum o portiune imensa de cladiri normale, precum cele din viata de zi cu zi, dar...in acele spatii de locuit traiesc cei care nu s-au impacat cu statutul de om liber. Ajungem la ultima poarta, care ne face introducerea cu taramul atat de greu accesat si totusi, foarte simplu, daca ai un scop bine stabilit. Inainte de a trece si de aceasta ultima bariera, vine un gardian si ma ia la pipait, de sus pana jos si ma tot intreaba daca nu am telefoane, stick-uti, cartele, apoi arunca o privire sfidatoare, catre toti cei care urmeaza sa paseasca pragul inchisorii.

In cele din urma, ajungem si in sala unde...timp de cateva luni aveam sa tinem cursurile cu cei 45 de omuleti, selectati initial. Sala este mica, cam 5/15 si inalta de vreo 5 m, cu un gemulet cocotat undeva in inaltul tavanuilui. Este neaerisita, prafuita cu un miros specific unui spatiu inchis si frecventat rar. Pe mijloc este o masa, cu 15-20 de scaune in jurul ei, pe un perete este asezata o biblioteca, in care sunt cateva brosuri informative, despre..."elementele" de sanatate, despre protectia impotriva HIV, despre..libertate, iar pe peretele din fundul salii este afisat un regulament de ordine interioara, pe o coala-ciocan!

Eram in asteptarea nazdravanilor nostri.
Venise si timpul sa ii intalnim. Fiecare se aseaza pe un scaun, cat mai departe de noi, iar din cand in cand aruncau cate o privire plina de neincredere si o oarecare suspiciune problematica, privind existenta relativa a unui demers aparent schismatic, venit din partea noastra! Timiditatea lor ascunsa, din privirile lor era precum un vanator, ce se ascundea, asteptand prada sa ii sara in capcana... Noi eram uimiti ca se comportau astfel, dar persoana de contact, din interiorul penitenciarului ne spunea ca ar trebui sa stam linistiti, pentru ca asa sunt ei la inceput, dar pe urma...isi vor da arama pe fata si...cam asa a fost! Noi eram vizitatori, iar ei erau in casuta lor, asa ca aveau toate motivele sa se comporte "ca acasa".

Incet-incet, timpul trecea, cursurile se perindau unul dupa altul, in nebuloasa lunilor, iar odata cu trecerea timpului, fiecare, dintre cei prezenti, era dornic de a-si spune poveste si de a-si "declara" nevinovatia..., incercand sa-si povesteasca propriul adevar. In privirile unora se citea dorinta de compasiune, dorinta de a fi bagati in seama si milogiti, iar in privirile altora citeam confuzie, regret si de ce nu..., lacrimi! E drept, odata ce o persoana a ajuns in spatele gratiilor, indiferent de motiv, suntem "configurati" sa ii judecam, sa ii condamnam si sa le punem o eticheta, pentru ca acei oameni sunt paria societatii, sunt nelegiuitii demni de privare de orice compasiune si...isi merita pedeapsa ce le-a fost data, dar pierdem din vedere faptul ca oricare dintre noi am putea ajunge acolo, printro clipa de neatentie, dintrun acces de furie sau chiar daca facem ceva, premeditat, nu ii acordam importanta cuvenita, spunand ca..."nu voi fi prins si oricum, ceea ce fac nu este atat de grav"!

Cei de acolo sunt ca si noi, doar ca au avut mai putin noroc si mai putina inspiratie! Poate ca isi merita soarta, dar...odata ajunsi acolo, de ce sa ii mai incunuam si noi cu acuze, cu comportamente discriminatorii si sa le punem eticheta de "scursura a societatii"? S-a intamplat sa faca ceva neacceptat de unanimitate si si-au primit pedeapsa! In anii de detentie vor reusi sa inteleaga ca a fost o greseala si ca ar fi bine sa fi invatat ceva din tot ceea ce s-a petrecut in viata lor.

Problema e ca, majoritatea ajunsi acolo, vor deveni mai rai decat in faza initiala si asta datorita comportamenului celor care "au grija" de ei, datorita "educatiei" care li se ofera si e normal ca "legea vechiului testament" sa fie aplicata: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte! Educatia se face cu vorba buna, nu cu batul.. Dar cine sa tina cont si de asta?

This is us! :)

Voiam sa incep prin a prezenta, pe larg, ceea ce facem noi aici, cine suntem, cu cine lucram si de ce lucram... Ar fi o prezentare cam laborioasa, asa ca voi incerca sa ma sustrag cu delicatete, fermecelor cuvintelor fara rost.

Fundatia Bethany este o organizatie ca oricare alta. Este o...institutie, o organizatie non-profit, care face, totusi, un profit, in randul aprecierilor beneficiarilor nostri: a cules aprecieri si recunostinta, incredere, valoare, respect, prin tot ceea ce facem! Dar, cum spuneam, este o organizatie ca oricare alta, pentru ca scopul nostru comun este de a reabilita trasaturile socio-umane si configuratia artistica a omului de rand.

De ani buni, avem o sectiune speciala, dedicata unor omuleti, la fel de speciali, care isi planifica dragostea, daruirea si...timpul, tocmai in scopul de a nu face uitata latura umana: voluntarii!

Ce este un voluntar?
Voluntarul este o persoana (binenteles), care urmareste sa isi ofere serviciile, in mod gratuit, cu scopul de a fi de folos umanitatii, prin interventii in randul populatiei defavorizate, a mediului, a culturii si artei, etc. Voluntarul face ceea ce face, din pura placere (la inceput, ca apoi se simte obligat, intrun fel sau altul), fara a primi ceva in schimb! Interesant, nu? Unde mai gasesti asa oameni, i ziua de azi? Si uite, ca totusi exista.

In marea lor majoritate, voluntarii cauta organizatiile din diferite motive:
- fie au nevoie de apreciere, din partea oamenilor,
- fie vor sa faca ceva bun si folositor, pentru a-si recastiga sau intari aprecierea personala,
- fie au timp liber si hotarasc ca cel mai bine ar fi este sa il daruiasca si sa il foloseasca, constructiv,
- fie au nevoie de adeverinte de practica, pentru facultate sau "cica ar da bine la CV";
- fie simt ca menirea lor, in aceasta lume, este de a-si modela existenta dupa un tipar creationist, de ordin celest;
- fie vor sa cunoasca oameni, din toate paturile sociale si sa isi faca noi prieteni;
- fie sa capete experiente in varii domenii de activitate.

Vad zilnic voluntari implicati in activitatile de voluntariat si citesc pe chipul lor o nerabdare, o dorinta de implicare, motivatie si multumire sufleteasca! Trebuie sa recunosc ca am vazut si voluntari, pentru care, voluntariatul, era un chin astronomic si asta numai pentru ca era obligati de a face un lucru sau altul. Obligati fiind de catre adeverinta aia de practica sau CV-ul care da bine, in fata angajatorilor! Mai multe nu spun, ptr ca nu vreau sa intru in polemici... E ca si cum ai manca ceva ce stii ca nu iti face placere, dar o faci pentru ca urmaresti ceva anume (mananci ptr ca nu vrei sa apri mofturos sau ptr ca te obliga mami si tati, ca de nu...nu mai primesti banuti sau masinute).

Placerea de a lucra cu astfel de oameni, pentru mine, personal, este...infinita si asta tocmai datorita faptului ca ei fac acest lucru din...PLACERE! Tin minte cand eram si eu ca ei... Neavand ce face acasa, nelucrand sau plictisindu-ma la facultate ori in fata calculatorului, dadeam fuguta pe la Bethany sa vad ce se mai intampla si daca rezistau fara mine. :D Aveam o pasiune de a ma sti acolo, facand ceva, pentru cineva! Simteam o satisfactie launtrica imensa! Am avut perioade in care eram trist, din varii motive, iar alinarea mi-o gaseam in...activitatile de voluntariat. Nu as gresi daca as afirma ca Bethany, penru mine, era a doua casa (sa nu se inteleaga ca as fi dormit la sediul fundatiei.. :P ). Oamenii aceia cu care lucram ii vedeam altfel decat pe restul; erau oameni speciali ptr ca faceau lcururi deosebite, iar visul meu este de a-mi infiinta o astfel de organizatie, pentru a oferi ceva, celor care au nevoie! Cum sa nu te simti multumit dupa ce ai ajutat pe cineva? Nu prea ai cum sa nu simti asta...

Desi Fundatia Bethany ofera servicii de asistenta sociala, consilieri psihologice, instruiri si altele, consider ca voluntarii au un mare aport in bunul mers al unei organizatii care se respecta! Practic, voluntarul este sufletul organizatiei, asa cum "Copiii sunt sufletul familiei!" - motto-ul nostru.

Vocea voluntarului

1.Descrie-te in cateva cuvinte.

Numele meu este Ivona Curca am 17 ani si sunt eleva in clasa a 11° la Colegiul National din Iasi.Fiind in zodia Berbec pot spune ca ma reprezinta cam toate caracteristicile acestei zodii.Sunt o fire energica si independenta dar totodata cu capul pe umeri. Încapatânata si intreprinzatoare, imi urmez propriul drum; chiar daca acesta se dovedeste a fi îndaratnic. Sunt plina de entuziasm pentru tot ce e nou, plina de idei si imi place sa iau initiativa trecand imediat la actiune.Sunt o persoana careia nu-i plac ocolisurile si ambiguitatile.Recunosc ca vreau si imi place sa conduc mereu.. Decid fara drept de apel iar multi spun ca sunt prea rationala. Vreau sa ma impun prin propriile fapte si consider ca acestea trebuie sa fie recunoscute de ceilalti, de aceea, uneori, par o aroganta si o intoleranta. Imi place sa traiesc sub presiune, cu pasiune,si iau viata ca pe o aventura ca si cand ar trai mereu ultima zi.Sunt impulsiva si orgolioasa din fire,obisnuita sa imi rezolv probleme singura,pastrandu-le pentru mine,”in mine”,fugind de ideea de a fi compatimita.Iubesc natura,inocenta copiilor,muzica si dansul desigur( a doua “viata” a mea). Vreau sa cred ca inteleg oamenii si ca ii pot face sa inteleaga, adorm privind luna plina, iubesc zgomotul si agitatia, visez mereu altceva si cred in ce simt.


2. De cand esti voluntar in cadrul Fundatiei Bethany?

Sunt destul de noua ca voluntara,fiind membru din luna iunie a acestui an.


3. Ce te-a determinat sa te inscrii ca voluntar?

De ceva vreme am vrut sa ma implic in voluntariat,dar din cauza timpului nu am reusit sa fac asta,impartita fiind intre scoala si sala de antrenament,competitii,cantonamente etc.Dar anul acesta,datorita si unor motive personale, am simtit ca trebuie sa fac ceva,sa ajut,sa imi regasesc linistea sufleteasca prin lucrul cu cei aflati in momente dificile,oameni defavorizati.De asemenea vad implicarea mea in voluntariat ca o dezvoltare personala si de ce nu,pe viitor,profesionala.


4. Ce reprezinta voluntariatul pentru tine?

Pentru mine voluntariatul reprezinta o modalitate de socializare,de intelegere a oamenilor cat si a lucrurilor pe care nu mi le puteam explica din carti sau din spusele altora.Mai pe scurt,o usa deschisa spre ceea ce inseamna a fii OM.


5. Care au fost activitatile in care te-ai implicat?

Pana in momentul de fata m-am implicat in diferite proiecte cum ar fi cel in parteneriat cu centrul medical ICAR,fundatia Hecuba,Penitenciarul Iasi.Ca si activitati pot preciza cele de socializare cu beneficiarii,Clubul Copiilor,Clubul Voluntarilor,Forum etc.




6. In ce activitati ti-ai dori sa te implici?

In activitatile care presupun socializarea cu copiii in special,dar si cu batranii.Defapt sunt deschisa catre orice fel de activitate,atat timp cat aceasta simt eu ca ma dezvolta ca persoana,ma invata ceva si in urma careia pot spune “Sunt multumita de ceea ce am realizat.”


7. Cum ai descrie relatia ta cu membrii Bethany?

Cu membrii Bethany am o relatie frumoasa de prietenie,desi nu pot sa spun ca ne cunoastem de foarte mult timp.In schimb,pot spune ca ma simt integrata in grup si mai ales in cel de voluntari pe care il consider o noua familie.


8. Crezi ca voluntarii dispun de beneficii de pe urma voluntariatului?

Beneficii sunt cu siguranta.Crearea unor noi prieteni,legaturi,dezvoltarea ta ca persoana,maturizarea si pregatirea proprie pentru viata.


9. Ce inseamna voluntariatul pentru romani? Cum crezi ca este vazut in Romania?

Din pacate,in Romania majoritatea oamenilor inteleg gresit notiunea de voluntariat.Multi o fac pentru ca sunt “obligati” de facultate/liceu contrazicand astfel adevaratul sens al voluntariatul-actiune benevola.Sper ca in timp,lumea va realiza ca doar facand un bine cuiva,acest bine se poate intoarce si ca doar daca luptam pentru alti,ajutam pe cei aflati in nevoie,ne vom putea numi cu adevarat oameni.


10. Pe cine ti-ai dori sa vezi implicandu-se in activitati de voluntariat?

Pe toti romanii!!!!Nu doar pe cineva anume...ci cat mai multa lume dispusa sa ajute.


11. Descrie in cateva cuvinte echipa Bethany.

Beneficent,Expert-exemplary,Trustworthy,Helpful,Active,Notorious,Yearly


12. Cuvant de incheiere.

Bravo celor care au ales sa se implice in acte de voluntariat si sper ca, impreuna sa reusim sa aducem zambete pe chipurile oamenilor.